Contact      Login

Constanța Cărbune (Associate, Mușat & Asociații): „Succesul este reprezentat de puterea de a răspunde așteptărilor și de a crește constant gradul de implicare și independență”

Constanța Cărbune (foto), Associate la Mușat & Asociații, este avocat, membru al Baroului București, având o experiență de trei ani în domeniul juridic. A absolvit Facultatea de Drept a Universității din București (2019), precum și Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene – Universitatea Paris 1 Pantheon – Sorbona (2018). De asemenea, a obținut o diplomă de Master în Dreptul Uniunii Europene tot în cadrul Facultății de Drept a Universității din București (2021).


Constanța este specializată în domeniul dreptului concurenței, drept european, drept comercial și fuziuni și achiziții, având poziția de Associate în cadrul Mușat & Asociații.

Tânăra a acumulat o experiență notabilă în aspecte privind înțelegerile verticale și orizontale, potențialul abuz de poziție dominantă sau participarea necorespunzătoare la asociațiile profesionale, oferind asistență juridică în numeroase probleme de reglementare unora dintre cele mai importante companii locale și internaționale care își desfășoară activitatea în România. Clienții asistați activează în diverse industrii precum cel de retail, farmaceutic, alimentar, transport si energie. De asemenea, Constanța este implicată în reprezentarea clienților în litigiile împotriva deciziilor Consiliului Concurenței.

„Surprinzător sau nu, nu îmi amintesc momentul în care mi-am dat seama că avocatura este ceea ce îmi doresc, deși am ajuns destul de repede la această concluzie. Și mai curios este faptul că nu îmi amintesc nici momentul în care am luat decizia de a urma Facultatea de Drept. Tind să cred că aceste momente nu au existat pentru că, în general, obișnuiesc să mă mândresc cu o memorie bună. Ambele alegeri le-am luat inconștient și bazat pe instinct, lucru care îmi demonstrează faptul că oricât de organizat ai fi și oricât ai încerca să deții controlul asupra alegerilor tale, uneori instinctul reușește să surprindă și să conducă spre căi pe care raționalul poate nu ar fi decis să le urmeze și – ar fi păcat ”, mărturisește avocatul.

De la început, Constanța a fost convinsă că cel mai bun mediu în care un avocat își poate începe activitatea este cel dintr-o societate de avocatură de top.

Pe lângă dorința de a lucra alături de unii dintre cei mai buni profesioniști din domeniu, tânăra era conștientă că o firmă precum Mușat & Asociații îi va oferi oportunitatea de a fi implicată în proiecte serioase și importante, de pe urma cărora va putea învăța, și care totodată vin la pachet și cu o responsabilitate și dificultate pe măsură. „Drept urmare, căutam provocări care să mă susțină într-o dezvoltare profesională continuă și care, cu siguranță, mi-au fost oferite. Motivul pentru care am ales să îmi încep activitatea profesională alături de Mușat & Asociații a fost – și nu încetează a fi, în continuare – multitudinea de oportunități oferite pentru formarea inițială, dar și pentru dezvoltarea și perfecționarea unui tânăr avocat. Paletarul de proiecte este cât se poate de diversificat și reușește să mențină în priză un tânăr avocat, în spiritul dinamicii profesiei. În această etapă în care mă aflu consider că succesul este reprezentat de puterea de a răspunde așteptărilor și de a crește constant gradul de implicare și independență, pentru a obține, în final, noi performanțe”, nuanțează Constanța.

Tânăra se declară norocoasă datorită faptului că, încă de la începutul colaborării sale cu Mușat & Asociații, șansa de a face parte din echipa coordonată de Paul-George Buta, actualul Managing Partner, și de a lucra îndeaproape cu Manuela Lupeanu, Managing Associate, și Diana Pănoiu, Senior Associate.

„Fiecare dintre ei mi-a oferit susținerea de care aveam nevoie, atât profesional, cât și emoțional, pentru a începe cu dreptul acest drum pe care sunt mândră să îl urmez deja de aproape trei ani și jumătate. Experiența lor vastă, profesionalismul de care dau dovadă cu absolut fiecare ocazie și maniera în care decid să abordeze spețele au reprezentat pentru mine cel mai bun exemplu. Cred că ceea ce definește cel mai bine echipa din care am șansa să fac parte este pasiunea și viziunea de ansamblu asupra fiecărui proiect. Fie că este vorba de concurență, proprietate intelectuală, farma sau protecția consumatorului, toate cele patru arii de expertiză sunt relativ tinere în piață și, drept urmare, sunt în continuă formare și dezvoltare, fapt ce oferă multiple ocazii de a inova, de a îmbunătăți, ori de a consolida practicile existente, iar echipa noastră este mereu dornică să persevereze în acest sens tocmai datorită pasiunii comune pentru această activitate”, povestește avocatul.

Constanța este de părere că poate unul dintre cele mai mari avantaje ale colaborării cu Mușat & Asociații este oportunitatea constantă de a fi implicat în proiecte de complexitate ridicată, multidisciplinare, care să antreneze de fiecare dată problematici noi și soluții cât mai diverse.

„În ceea ce privește proiectele de concurență, acestea implică întodeauna un grad ridicat de atenție, ingeniozitate, cunoștințe bine consolidate și abilitatea de a privi problema din toate unghiurile, calculat, structurat, pentru ca doar apoi să se poată obține o primă și potențială soluție, care ar putea fi considerată drept punct inițial de plecare în construirea și dezvoltarea raționamentului. Drept urmare, în concurență, soluția nu este niciodată evidentă sau simplă, ci necesită o analiză de lungă durată, cu luarea în considerare până și a acelor detalii care poate, în mod normal, nu s-ar considera relevante, iar acest lucru este probabil ceea ce îi conferă acestei arii toată frumusețea – este mereu o nouă provocare. Așadar, având în vedere timpul și dedicarea pe care fiecare proiect le implică, îmi este dificilă individualizarea unui singur proiect atunci când am avut ocazia de a lua parte la atât de multe și variate”, detaliază interlocutoarea LadyLawyer.

Constanța subliniază faptul că nu crezut niciodată în ideea de model de inspirație, sau în nici un caz în unicitatea lui. „Oricât de clișeic ar putea suna, pentru mine femeia lider a fost și va rămâne întotdeauna mama mea, întrucât de la ea am preluat trăsăturile pe care le consider esențiale acum în cariera pe care am decis să o urmez. Chiar dacă este medic, de când am început să activez ca avocat am realizat cât de mult se aseamănă cele două profesii, implicând același set de valori și realități – dedicare, implicare, seriozitate, perseverență, studiu și perfecționare constantă, volum serios de muncă și emoții cât se poate de diversificate. Având-o pe mama drept model, consider că am avut cel mai bun reper pentru cum ar trebui să abordez profesia aleasă”, argumentează tânăra.